Doamna Novák Katalin, Președintele Ungariei, a efectuat o vizită oficială de o zi la București la 7 septembrie 2022, la invitația domnului Klaus Iohannis, Președintele României. Șeful statului român l-a invitat pe omologul lui din Ungaria să efectueze o vizită oficială, după summitul președinților statelor membre din cadrul B9, organizat la București, pe 10 iunie anul curent. Precedenta vizită prezidențială la București a avut loc în anul 2010, iar ultima vizită a unui șef de stat român, efectuată la Budapesta, a avut loc în anul 2009. Pe lângă consultările purtate cu Klaus Iohannis, Președintele României, doamna Președinte a mai avut discuții cu Alina Gorghiu, Președintele interimar al Senatului; Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților; premierul Nicolae Ciucă; Kelemen Hunor, viceprim-ministru și președinte UDMR, precum și cu miniștrii UDMR. În cursul vizitei sale la București, doamna Președinte s-a întâlnit și cu membrii comunității maghiare din București la biserica Calvinemum.

 

Printre temele abordate cu ocazia consultărilor cu Klaus Iohannis, șeful statului român, s-au numărat: aderarea României la spațiul Schengen; situația maghiarilor din România și a folosirii limbii lor materne; spirjinirea refugaților din Ucraina, teme energetice și soluționarea dependenței energetice. Conform declarațiilor doamnei Novák Katalin, Președintele Ungariei, întâlnirea a oferit oportunitatea „să discutăm, privindu-ne în ochi, despre temele cele mai importante, cu privire la națiunile noastre”, precum și „să deschidem un nou capitol în domeniul cooperării”. Șeful statului ungar consideră că, Ungaria și România fiind țări vecine, este nevoie ca relațiile să funcționeze bine, și în vederea îndeplinirii acestui scop vor lucra în viitor. Au convenit și asupra faptului că doresc diminuarea, și nu amplificarea tensiunilor existente. Doamna Președinte Novák Katalin este încrezătoare în relațiile pragmatice, bune și moderne dintre Ungaria și România.