La 12 iulie 2022 Szijjártó Péter, ministrul comerțului exterior și al afacerilor externe a avut consultări bilaterale la București cu Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al României; Kelemen Hunor, viceprim-ministru și președinte al Uniunii Democrate Maghiare din România; Virgil-Daniel Popescu, ministrul energiei; Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului, copreședinte al Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică româno – ungară; Novák Károly Eduárd, ministrul sportului, precum și cu Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

Ministrul ungar al comerțului exterior și al afacerilor externe a informat presa despre rezultatele vizitei sale efectuate la București în cadrul conferințelor comune de presă pe care le-a avut pe de o parte cu omologul lui român, iar pe de altă parte cu viceprim-ministrul, precum și prin interviul acordat emisiunii în limba maghiară a Televiziunii Române.

Szijjártó Péter a arătat că cele două țări depun eforturi serioase în vederea consolidării securității energetice și a diversificării surselor, și chiar dacă din exterior nu au primit totdeauna tot sprijinul necesar, cele două părți sunt dispuși să se sprijine reciproc. A evidențiat că până acum, Ungaria primea combustibil nuclear dinspre Ucraina, dar această rută a devenit imposibil de utilizat din cauza războiului, de aceea au început negocierile pentru idenitifcarea unei noi modalități de transport, via Bulgaria și România, și și-a exprimat speranța că acordul se va realiza rapid. A subliniat că din punctul de vedere al aprovizionării Ungariei, direcția sudică va fi cea sigură, stabilă și predictibilă în perioada următoare, și trebuie consolidată, mai ales ținând cont de faptul că rațional vorbind, numai pentru această rută există posibilitatea alimentării din surse noi, indiferenr dacă vorbim de terminale GNL din Grecia sau de gazele naturale provenite din Turcia sau Azerbaijan. Szijjártó Péter a anunțat că au avansat negocierile privind creșterea semnificativă a capacității interconectorului care leagă rețelele de transportare a gazelor din cele două țări, ceea ce va contribui în mare măsură la asigurarea securității energetice a ambelor țări. Prin acest interconector în acest an au fost transportați spre România peste 600 milioane metri cubi de gaze naturale, iar în direcția opusă 300 milioane de metri cubi. Ungaria și România se confruntă cu provocări asemănătoare, fiindcă războiul din Ucraina nu periclitează doar securitatea fizică, ci și creează greutăți economice şi de aprovizionare cu energie - a accentuat ministrul. Pentru Ungaria este deosebit de important din mai multe puncte de vedere ca în România să fie stabilitate politică, iar în această privință Uniunea Democrată Maghiară din România asigură o mare valoare adăugată: (…) „în contextul inflației cauzate de război, resursele se restrâng, dar vom asigura tot ce se va putea, (...) vom veni la UDMR și-i vom întreba, după părerea lor ce anume este necesar în vederea consolidării mai departe a comunității maghiarilor din Transilvania” - a afirmat ministrul Szijjártó Péter. A evidențiat că partea ungară sprijină Uniunea Democrată Maghiară din România și în privința apărării drepturilor educaționale ale comunității maghiare, iar în acest context a salutat faptul că și în acest an este asigurată posibilitatea începerii anului școlar pentru elevii Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș, și și-a exprimat speranța ca începând cu anul 2023, insituția poate funcționa iarăși ca școală de sine stătătoare. În cele din urmă a anunțat că în noiembrie va avea loc reuniunea Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică româno – ungară și a Comitetul de Specialitate româno-ungar de colaborare în domeniul minorităţilor naţionale, iar încă în acest an se vor deschide două noi puncte de trecere la frontiera comună, la Dombegyház și la Elek.